Suprafaţa

80 m²

Program

Horeca- Restaurant

An

2021

Locaţie

Salicea, Cluj

Casa Dinainte

A durat, dar a meritat!

O lună şi jumătate ne-am dedicat acestui proiect de reamenajare a unui restaurant tradiţional, parcurgând un traseu sinuos de provocări şi satisfacţii profesionale pe măsură ce le-am depăşit cu bine. Pas cu pas, detaliu cu detaliu.

Bineînţeles, acest lucru a fost posibil pentru că ne-am folosit deplin competenţele, găsind în primul rând punctul de plecare în amenajarea acestui spaţiu: stabilirea conceptului în funcţie de marketingul brandului. A fost o etapă esenţială, pentru a putea seta mai întâi valorile restaurantului, ca apoi noi să le putem face vizibile prin ansamblul de alegeri de design. Mai ales că forma iniţială de amenajare le contrazicea cu totul.

Apoi, ne-am bucurat de încrederea pe care ne-au acordat-o beneficiarii, convinşi că nu ne vom speria de nimic: nici de problema existenţei unui singur punct de alimentare electrică, nici de tavanul foarte înalt şi neregulat.

Şi am avut dreptate! Mai ales că am avut prieteni de nădejde alături, cei de la Volta, care ne-au ajutat să găsim o soluţie de a presăra pe întregul tavan corpuri de iluminat, care să contribuie la atmosfera primitoare a locului. Iar pentru că tot am pomenit de tavan, privim în sus cu satisfacţie de câte ori intrăm în restaurant, pentru că propunerea noastră de zugrăvire a acestuia în gri antracit s-a bucurat de aprecierea clienţilor şi a beneficiarilor (chiar dacă iniţial au fost sceptici privind această culoare).

Dar am ştiut ce facem şi a meritat fiecare moment dedicat acestui proiect. Am lucrat cu migală la detalii şi am reuşit să dăm suflet spaţiului, să-i oferim identitate şi personalitate, folosindu-ne de toată artileria de idei şi de artişti sau meşteşugari care să creeze frumosul în armonie cu locul.

De aceea, aici vei putea găsi piese unicat în România, cum ar fi farfuriile supradimensionate, modelate şi semnate de PIETRARU, care ulterior au fost pictate de către prietena noastră Iulia Mitea, cea care ne-a ajutat şi cu pictura pereţilor restaurantului, în acelaşi stil.

Însă, dat fiind faptul că restaurantul este unul dintre proiectele noastre care pot fi văzute de către oricine, te invităm să îi treci pragul şi să vezi direct dacă am reuşit tot ce am povestit aici. Şi ne zici şi nouă.

Provocarea proiectului: un ansamblu de provocări, dintre care, cea mai mare a fost legată de alimentarea electrică pentru iluminat, fiind iniţial numai un singur punct de alimentare. Apoi, timpul de execuţie scurt, tavanul neregulat şi înălţimea mare a spaţiului.