shaping space
Fiecare spaţiu
în phorma lui perfectă
Indiferent de provocări, punem fiecare spaţiu în valoare şi îl modelăm astfel încât să te reprezinte.
Şi să te surprindă.
Modelăm idei creative împletind raţiunea cu emoţia, să fim siguri că spaţiile îşi ating potenţialul maxim de funcţionalitate, în timp ce starea de bine se mută la tine. Definitiv.
O colaborare în stilul Phorma, cu rezultate pe măsură, care ne confirmă că valorile şi competenţele noastre nu sunt numai pe hârtie, ci sunt cât se poate de concret aplicate. Mai exact, dincolo de tot ce se vede, suntem mândri de ce nu se vede, dar se simte: echipa bună pe care am făcut-o cu beneficiarii casei. Am plănuit, desenat, gândit toate detaliile pentru a optimiza spaţiul şi a-l modela spre armonie şi funcţionalitate, pliindu-ne pe rezultatele integrării independente, de către beneficiar, a sistemelor inteligente ale casei. Şi-am găsit soluţiile de amenajare fericită, fără probleme, împreună. Cum să nu fi ieşit o treabă excelentă?
Atunci când proiectul primit spre amenajare este o locuinţă, miza noastră este să o transformăm într-un confortabil “acasă”, pentru un număr relativ mic de beneficiari. Dar, când este vorba de un spaţiu public din industria horeca, în care trebuie să se simtă primiţi toţi cei care îi trec pragul, ce zici că facem? Artă! Iar dovada este acest restaurant care ne este tare drag, mai ales pentru procesul pe care l-am parcurs până la încheierea muncii, dincolo de rezultate.
Un proiect în care am simţit că putem să ne punem în valoare creativitatea prin transformarea utilităţii spaţiilor şi optimizarea lor, îmbinând ideile clientului cu soluţiile noastre.
Design de mobilier
În atelierul nostru, ideile creative de mobilier metalic devin soluţiile de optimizare ale tuturor tipurilor de spaţii. Chiar şi pe cele mai anoste.




Design Interior
Emoţia pe care o inspiră spaţiul optimizat şi personalizat este modul în care noi ştim că ne-am îndeplinit misiunea şi în cazul tău.

Dacă aş trece din nou printr-un proces de amenajare interioară, tot pe ei i-aş alege.
Melania M.
Echipa înţelege nevoile clientului, are răbdarea necesară realizării unui proiect, indiferent de profilul clientului şi se adaptează bugetului acestuia.
Ema T.
Noua noastră locuinţă a necesitat combinarea a două stiluri diferite şi ne doream o integrare perfectă şi o armonie între acestea, pentru ca amândoi să ne simțim acasă şi pentru ca aceasta să reflecte personalităţile amândurora. Au reuşit exemplar!
Andrada N.
Previous
Next